joi, 19 iunie 2014

SIROPUL DE PATLAGINÃ




- de 2 ori câte 2 mâini de frunze de plantã, spãlate, se trec prin masina de tocat carne. La acest terci se adaugã putinã apã, iar pentru a se întãri, se adaugã 300 gr de zahãr nerafinat si 250 gr miere. Se pune totul la fiert la foc mic, amestecând continuu, pânã se formeazã un lichid vâscos, care se toarnã fierbinte în borcane si se pãstreazã la frigider.
Altã retetã se praparã astfel: frunzele spãlate se pun în straturi cu zahãr nerafinat într-un borcan, se apasã ca sã se îndese, iar în zilele urmãtoare se mai adaugã straturi pânã se umple bine borcanul. Se acoperã cu 3 straturi de celofan (sau se acoperã cu un capac prin însurubare), se aseazã deasupra o scândurã si se pune o piatrã pe ea, apoi borcanul se îngroapã în pãmânt astfel încât scândura si piatra sã rãmânã vizibile si se lasã la macerat timp de 3 luni. Apoi se scoate borcanul din pãmânt, se stroarce sucul prin strecurãtor de fructe (nu prin tifon), se pune sã dea câteva clocote, se trage în borcane care se acoperã bine.
Se utilizeazã la curãtirea sângelui de impuritãti, toxine si virusi. Se ia câte o lingurã (copii câte o linguritã) înaintea fiecãrei mese, are efect în bronsite, astm, tuse alte boli ale cãilor respiratorii.

Maleficent (2014)


Birdy - People Help The People


ACATISTUL BUNEIVESTIRI A Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria



Porunca cea cu taină luând-o întru cunostiintă cel fără de trup, în casa lui Iosif degrab a stat înainte zicând celei ce nu stia de nuntă: Cel ce a plecat, cu pogorârea, cerurile, încape fără schimbare tot întru tine; pe care si văzându-l în pântecele tău, luând chip de rob, mă înspăimântez a striga tie : bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.

Apoi: Doamne miluieste ( de 3 ori), Mărire ... Si acum ... .

Condacele si Icoasele
Condacul 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruintă multumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem tie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca, ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeste-ne din toate nevoile, ca să-ti cântăm tie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icosul 1:

Îngerul cel mai întâi stătător din cer a fost trimis să-i zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! si împreună cu glasul lui cel netrupesc văzându-te, Doamne, întrupat, s-a spăimântat si i-a stat înainte, grăindu-i unele ca acestea:
Bucură-te, prin care răsare bucuria;
Bucură-te, prin care piere blestemul;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mântuirea lacrimilor Evei;
Bucură-te, înăltime întru care cu anevoie se suie gândurile omenesti;
Bucură-te, că esti scaun Împăratului;
Bucură-te, că porti pe cel ce pe toate le poartă;
Bucură-te, steaua care arăti Soarele;
Bucură-te, pântecele dumnezeiestii întrupări;
Bucură-te, prin care se înnoieste făptura;
Bucură-te, prin care prunc se face Făcătorul;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 2-lea:

Stiindu-se pe sine sfânta întru curătie, zis-a lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că nastere cu zămislire fără sământă cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Întelegerea cea neînteleasă căutând Fecioară să o înteleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putintă să se nască fiu, spune-mi?
Iar el a zis către ea, cu frică, grăind asa:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus;
Bucură-te, încredintarea celor ce au trebuintă de tăcere;
Bucură-te, începutul minunilor lui Hristos;
Bucură-te, capul poruncilor Lui;
Bucură-te, scara cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu;
Bucură-te, podul care-i treci la cer pe cei de pe pământ;
Bucură-te, minunea mult slăvită de îngeri;
Bucură-te, ceea ce le esti diavolilor rană de mult plâns;
Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă;
Bucură-te, ceea ce n-ai învătat pe nimeni în ce chip s-a petrecut;
Bucură-te, ceea ce întreci mintea înteleptilor;
Bucură-te, ceea ce luminezi gândul credinciosilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 3-lea:

Puterea Celui de sus a umbrit-o atunci, spre zămislire pe cea care nu stia de nuntă;si pântecele ei cel cu bună roadă, ca pe o tarină dulce l-a arătat tuturor celor ce vor fi să secere mântuire, când vor cânta asa: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având Fecioara în pântece pe Dumnezeu primit, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscându-i închinarea, s-a bucurat si cu săltări în pântece ca si cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vita mlăditei celei nevestejite;
Bucură-te, agonisirea rodului celui fără de moarte;
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul iubirii de oameni;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Săditorul vietii noastre;
Bucură-te, brazdă care ai dospit înmultirea milelor;
Bucură-te, masă care porti îndestularea milostivirilor;
Bucură-te, ceea ce înfloresti ca raiul desfătării;
Bucură-te, ceea ce gătesti adăpostirea sufletelor;
Bucură-te, tămâia rugăciunii cea bine primită;
Bucură-te, curătia a toată lumea;
Bucură-te, bunăvoirea lui Dumnezeu către noi, cei muritori;
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 4-lea:

Vifor de gânduri necredincioase având întru sine înteleptul Iosif, s-a tulburat uitându-se la tine, cea neamestecată cu nunta, gândind că esti furată de nuntă, tu, cea care esti fără prihană; iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzit-au păstorii pe îngeri lăudând venirea trupească a lui Hristos, si alergând spre Acesta ca spre un păstor, văzutu-L-au ca pe un miel fără prihană hrănindu-se în pântecele Mariei, pe care lăudându-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului si a Păstorului;
Bucură-te, staulul oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, chinuirea vrăjmasilor celor nevăzuti;
Bucură-te, deschizătoarea usilor raiului;
Bucură-te, cele ceresti împreună se bucură cu cele pământesti;
Bucură-te, că cele, pământesti împreună dăntuiesc cu cele ceresti;
Bucură-te, gura apostolilor cea netăcută, Bucură-te, nebiruita îndrăznire a purtătorilor de chinuri;
Bucură-te, temeiul cel tare al credintei;
Bucură-te, cunostiinta cea luminoasă a darului;
Bucură-te, prin care s-a golit iadul;
Bucură-te, prin care ne-am îmbrăcat cu slavă;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară;

Condacul al 5-lea:

Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzând-o înteleptii, mers-au pe urma luminii ei; si tinând-o ca pe o făclie, cu ea căutau pe tarele Împărat: si ajungând pe cel neajuns, s-au bucurat, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzut-au pruncii haldeilor în bratele Fecioarei pe cel ce a zidit pe om; si cunoscându-L a le fi Stăpân, desi luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-L sluji si a-I cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse;
Bucură-te, raza zilei celei de taină;
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul întelepciunii;
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii;
Bucură-te, ceea ce l-ai aruncat din putere pe călăul cel fără de omenie;
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos, iubitorul de oameni;
Bucură-te, ceea ce ne-ai mântuit din slujirea cea idolească;
Bucură-te, ceea ce e curătesti de cele necurate;
Bucură-te, ceea ce ai stins închinăciunea focului;
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia chinurilor;
Bucură-te, îndreptarea întelepciunii celor credinciosi;
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 6-lea:

Mărturisitori si purtători de Dumnezeu fiind filozofii, s-au întors în Babilon, împlinindu-ti proorocia; si tuturor mărturisindu-te pe Tine, Hristoase, lăsatu-l-au pe Irod ca pe un mincinos, că nu stia să cânte: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Strălucind în Egipt Tu, Lumina adevărului, gonit-ai întunericul minciunii. Că idolii lui nerădând tăria Ta, Mântuitorule, au căzut; iar cei de ei au scăpat, îi cântau Născătorei de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură,te căderea demonilor;
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpânirea înselăciunii;
Bucură-te, ceea ce ai vădit înselăciunea idolească;
Bucură-te, mare care ai înecat pe netrupescul faraon;
Bucură-te, piatra care ai adăpat însetatii de viată;
Bucură-te, stâlp de foc care călăuzesti pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul;
Bucură-te, hrană si cupă cu mană;
Bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte;
Bucură-te, pământul făgăduintei;
Bucură-te, izvorâtoare de miere si lapte;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 7-lea:

Vrând Simeon să se mute din veacul acesta înselător, te-ai dat lui ca un prunc; dar te-ai făcut lui cunoscut si ca Dumnezeu desăvârsit. Pentru aceea, s-a mirat de întelepciunea Ta cea nespusă, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Arătat-a făptură nouă, arătându-se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuti de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără sământă si păzindu-l întreg precum a fost; ca noi, văzând minunea, să o lăudăm grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii;
Bucură-te, cununa înfrânării;
Bucură-te, ceea ce ai luminat chipul învierii;
Bucură-te, ceea ce ai arătat viata îngerească;
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credinciosii;
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, sub care multi se adumbresc;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Îndreptătorul celor rătăciti;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Mântuitorul celor robiti;
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept;
Bucură-te, iertarea multor gresiti;
Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală;
Bucură-te, dragostea care biruieste toată dorirea;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 8-lea:

Văzând nastere străină, ssă ne înstrăinăm de lume, mutându-ne mintea la cer; că pentru acesta Dumnezeu Cel Prea Înalt pe pământ s-a arătat om plecat, vrând să tragă întru înăltime pe cei ce-i cântă: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeiască pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, si nastere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput;
Bucură-te, usa tainei celei de cinste;
Bucură-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredinciosi;
Bucură-te, lauda cea fără de îndoială, a celor credinciosi;
Bucură-te, purtătoarea cea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi;
Bucură-te, sălasul cel preamărit al Celui ce este pe serafimi;
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una;
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria si nasterea;
Bucură-te, prin care s-a dezlegat călcarea poruncii;
Bucură-te, prin care s-a deschis raiul;
Bucură-te, cheia împărătiei lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bunătătilor celor vesnice;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 9-lea:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe cel neapropiat, ca Dumnezeu, l-au văzut om apropiat tuturor, petrecând împreună cu noi si auzind de la toti asa: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, că-ti stau înainte ca niste pesti fără de glas; că nu se pricep să spună în ce chip si fecioară ai rămas si ai putut naste. Iar noi, de o taină ca aceasta minunându-ne cu credintă cântăm:
Bucură-te, sălasul întelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, comoara rânduielii Lui;
Bucură-te, ceea ce pe filozofi îi arăti neîntelepti;
Bucură-e, ceea ce ai vădit pe cei mesteri la cuvânt a fi necuvântători;
Bucură-te, că nebuni s-au arătat întrebătorii cei cumpliti;
Bucură-te, că s-au vestejit făcătorii de basme;
Bucură-te, ceea ce ai spart vorbele cele încâlcite ale atenienilor;
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat dintru adâncul necunostintei;
Bucură-te, ceea ce pe multi i-ai luminat la minte;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieti;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 10-lea:

Vrând Împodobitorul tuturor să mântuiască lumea, la ea a venit precum i se făgăduise, si păstor fiind ca un Dumnezeu, pentru noi s-a arătat om ca noi. Căci cu asemănarea chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid esti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, si tuturor celor ce aleargă la tine: că Făcătorul cerului si al pământului te-a gătit pe tine, curată, sălăsluindu-se în pântecele tău si învătându-i pe toti să cânte tie:
Bucură-te, turnul fecioriei,
Bucură-te, usa mântuirii;
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de-nteles;
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei zămisliti întru rusine;
Bucură-te, că tu ai învătat pe cei lipsiti de minte;
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe semănătorul curătiei;
Bucură-te, cămara nuntii celei fără de sământă;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat Domnului pe cei credinciosi;
Bucură-te, ceea ce între fecioare ai fost unică hrănitoare de prunc;
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfintilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 11-lea:

Împărate Sfinte, de ti-am aduce cântări si psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, că se biruieste toată cântarea care va să tindă spre multimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ti îcântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că aprinzând în sine focul cel netrupesc, pe toti îi îndreptează spre cunostinta cea dumnezeiască ce luminează mintea cu raza ei si se cinsteste cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza soarelui celui întelegător;
Bucură-te, raza luminii celei neapuse,
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele;
Bucură-te, ceea ce pe vrăjmasi îi îngrozesti ca un tunet;
Bucură-te, că din tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină;
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe;
Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat chipul cristelnitei;
Bucură-te, ceea ce curătesti urmele păcatului;
Bucură-te, baia care speli constiinta;
Bucură-te, cupă care dai gust bucuriei;
Bucură-te, adierea mirosului celui bun al lui Hristos;
Bucură-te, viata veseliei celei de taină,
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 12-lea:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datoriilor omenesti venit-a singur la cei ce se îndepărtaseră de harul Lui si, rupând zapisul, aude de la toti asa: Aliluia!
Icosul al 12-lea:

Cântând nasterea ta, te lăudăm toti ca pe o biserică însufletită, Născătoare de Dumnezeu, că locuind în pântecele tău Domnul, care tine toate cu mâna, a sfintit, a slăvit si a învătat pe toti să-ti cânte:
Bucură-te, locasul lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, sîfântă care esti mai mare decât sfintii;
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul;
Bucură-te, comoara vietii cea nedesteptată;
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăratilor celor credinciosi;
Bucură-te, lauda cea de cinste a preotilor celor cuviosi;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit;
Bucură-te, zidul împărătiei cel nebiruit;
Bucură-te, prin care se ridică biruintele;
Bucură-te, prin care se surpă vrăjmasii;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
Bucură-te, Mireasă pururea Fecioară!
Condacul al 13-lea

O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, cel ce este mai sfânt decât toti sfintii, primind acest dar de acum, mântuieste de toată ispita si scoate din chinul ce va să fie pe toti cei ce-ti cântă: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori.
Si iarăsi Icosul 1: Îngerul cel mai întâi stătător ... si Condacul 1: Apărătoare Doamnă ...
Apoi:

RUGACIUNEA CATRE PREASFÂNTA NASCATOARE DE DUMNEZEU
O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeste această putină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate, si o du Fiului tău si Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătosii, s-a răstignit si s-a îngropat si a înviat a treia zi. Desi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totusi tâlharii si desfrânatii pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, îmi dau îndrăznire; si cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis usa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar si pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveste-te deci spre mine, Doamna mea, căci poti toate câte le voiesti, iar pe care le ceri de la Fiul tău le si iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm si te preaînăltăm în vecii vecilor. Amin.

Cauza subtila a afectiunilor



Boala
Cauza subtila
Anemia
refuz de a utiliza talentele în folosul aproapelui
Angina
teama de a se exprima sau de a cere
Artrita
rigiditate, spirit critic
Boli nervoase
în viata anterioara gânduri negative, utilizare necorespunzatoare a calitatilor intelectuale si a cunostintelor
Boli venerice
culpabilitate sexuala
Cancer
refuza evolutia, nu a realizat nici jumatate din scopul încarnarii
Ceafa
teama de noutate
Coapsele
fractura: nu si-a ascultat fiinta interioara
Colesterol
rigiditate sentimentala, tratarea cu asprime a vietii
Coma
fuga de ceva sau cineva
Conjunctivita
mânie neexprimata
Constipatie
posesivitate, refuzul de a se debarasa de scheme vechi
Diabetul
în tinerete: persoana care în viata anterioara nu si-a refuzat nimic; la maturitate: probleme relationale
Diaree, Hemoroizi
teama, refuzul de a slabi încordarea
Dintii
dificultate în a lua decizii
Dureri de cap
rezistenta la cursul vietii, la schimbare sau la scopul încarnarii
Ficatul
ura, mânie, de obicei îndreptate împotriva propriei persoane; spirit prea critic
Gâtul
temere de a întreba sau de a se exprima
Genunchi
îndepartare de la scopul încarnarii, ruptura între suflet si personalitate
Guturai, gripa
confuzie sufleteasca, culpabilitate
Hepatita
în viata anterioara dezacord între suflet si mental, acum probe care nu sunt rezolvate bine; necredinta
Herpes
culpabilitate sexuala
Hipo si Hipertensiunea
iubire limitata, lipsa de compasiune, în viata anterioara nu a crezut în iubire
Infectie urinara
mânie fata de partenerul sexual
Inima
nu exprima deschis sentimentele
Insomnie
culpabilitate sau idei obsesive
Miopia si hipermetropia
teama de viitor, în viata anterioara nu a dorit sa vada niste evidente; la copii stresul provocat de parinti poate sa faciliteze miopia
Organe sexuale
proasta utilizare a sexualitatii acum sau în viata anterioara
Picioare
refuz de a avansa
Pielea
teama de a fi tu însuti, de a te exprima total, de deschidere; într-o viata anterioara cruzime fata de animale (în special psoriazisul)
Prostata
culpabilitate sexuala, teama de batrânete
Rau în transport
teama de a nu pierde controlul
Respiratia
refuzul de a accepta viata sa decurga normal; într-o viata anterioara folosirea defectuoasa a energiilor
Reumatism
gelozie, rigiditate
Rinichii
neexprimarea talentelor, dorintelor, capacitatilor sau a credintei sale, refulare
Sângele
simbolizeaza emotiile si sentimentele
Sistem digestiv
neasimilarea experientelor de viata
Spatele
jos: teama de viitor; mijloc: culpabilitate fata de femeie (stânga), fata de barbat (dreapta); sus: neînteles de altii, impresia unei responsabilitati prea mari
Splina
obsesie, neexprimarea iubirii
Solduri
lipsa de utilizare a propriului arbitru
Tiroida
neputinta de exprimare dupa dorinta, umilinta
Tuberculoza
anterior a fost supermaterialist
Urechile
refuzul de a întelege ceva sau pe cineva; neascultarea vocii interioare
Varsaturi
respingerea unei idei, a cuiva sau ceva (la femeile însarcinate sarcina nedorita cu adevarat)
Vezica biliara
îngustime de spirit