duminică, 18 mai 2014

Leacuri de sanatate pentru ochi - Ochii si alimentele




Asa cum este bine cunoscut in medicina naturista, nu putem insanatosi cu adevarat un organ sau un sistem daca nu avem in vedere starea de armonie a intregului corp. In acest context, practic orice afectiune oculara, cu exceptia celor traumatice, are o cauza interna, o disfunctie la nivelul intregului organism, care trebuie corectata. Din acest motiv, trebuie avute in vedere in tratamentul bolilor de ochi nu doar terapiile locale, ci si cele care se adreseaza intregului organism. Iar in acest sens, dietoterapia este de prima importanta, existand cateva alimente medicament foarte utile pentru tratarea afectiunilor oculare.

Catina - este campioana vitaminei A, vitamina numita si „retinol”, pentru ca are un rol decisiv in procesele de hranire si de regenerare care se desfasoara la nivelul ochilor. Pentru a preveni si a combate afectiunile oculare se consuma fructe de catina crude, amestecate cu miere, cate 20-30 de grame pe zi. Efecte vitaminizante au si anumite legume consumate crude, cum ar fi: morcovii, patrunjelul, soia (germenii), nautul.
Afinele, murele, coacazele negre - toate aceste fructe contin antociani, substante care protejeaza ochii de procesele de imbatranire, ajuta la mentinerea elasticitatii tesuturilor la acest nivel, imbunatatesc vederea nocturna. De asemenea, aceste fructe ajuta la mentinerea glicemiei la valorile normale, prevenind diabetul - o maladie care provoaca probleme oculare majore.

Polenul de albine - contine aminoacizi esentiali, cu un rol extrem de important in procesele trofice care se desfasoara la nivelul ochilor. O lingurita de polen consumata zilnic asigura necesarul din acesti aminoacizi, fiind un mijloc de prevenire si combatere a afectiunilor oculare care apar odata cu varsta, precum si a celor care apar la copii.

Niciun comentariu: