miercuri, 18 septembrie 2013

Pui cu migdale




Ingrediente

carne pui (3 pulpe inferioare, 1 pulpa superioara si 3 aripioare)
150 gr migdale
1 felie paine
3 catei usturoi
1/2 legatura patrunjel
1 lingurita turmenic
1 ceapa
50 ml vin alb sec
200 ml supa sau apa
6 linguri ulei
sare, piper

Portii: 3

Preparare

1. Intr-o tigaie se incinge 2 linguri ulei si se adauga migdalele, painea rupta bucatele mici si usturoiul taiat mare. Se caleste pana usturoiul s-a rumenit un pic. Se rastoarna apoi in robotul de bucatarie, si se mai adauga patrunjelul, sare, piper si turmenicul  si se mixeaza pana migdalele s-au maruntit bine.
2. In aceeasi tigaie se incing alte 2 linguri ulei si se caleste ceapa pana s-a inmuiat. Se adauga apoi 50 ml vin alb si se lasa sa scada. Se pune ceapa astfel inabusita intr-un vas termorezistent. Peste ceapa se toarna jumatate din amestecul de migdale maruntit.
3. In tigaie se incing ultimele 2 linguri ulei si se rumeste puiul pe ambele parti, condimentandu-l cu sare si piper. Se pun bucatile de pui in tava peste ceapa cu migdale si se acopera cu restul din amestecul de migdale. Se toarna supa in tava, se acopera cu folie de aluminiu si se da la cuptor 40 min la 200C. Se scoate apoi folia si se mai lasa 10 min.

Niciun comentariu: