vineri, 10 mai 2013

VIATA PARINTELUI CLEOPA




A DOUA RETRAGERE ÎN MUNTI A STARETULUI CLEOPA, ÎNTRE ANII 1952-1954
Pana in primavara anului 1952, Manastirea Slatina a inflorit mult, numarandu-se printre cele mai organizate manastiri din tara noastra. Acum avea peste 80 de vietuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau in sarbatori sa asculte sfintele slujbe si predica Parintelui Cleopa, care misca inimile tuturor. Astfel toate se desfasurau in pace si cu buna randuiala. Însa Parintele Cleopa spunea in taina catre ucenicii sai: ''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihastria, unde m-am calugarit si am trait atatia ani''.

Diavolul insa, care nu doarme niciodata, nu putea rabda buna nevointa si armonia monahilor din Manastirea Slatina. De aceea a indemnat securitatea de atunci sa faca o ancheta amanuntita in obstea acestei manastiri. Sosind noaptea, organele de securitate au venit intr-un numar mare, au cercetat si amenintat pe staret si pe cei mai de seama din manastire. La urma au retinut pe cativa dintre ei, in frunte cu Parintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc si fratele Constantin Dumitrescu.

Ducandu-i la Falticeni, i-au anchetat toata noaptea. Atunci Parintelui Cleopa i se reprosa: ''Dumneata sabo-tezi economia nationala si spui ca astazi este Gheorghe, si maine Vasile si este sarbatoare, iar oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza!''

Parintele Cleopa insa le raspundea: ''Cum sa nu spun ca este sarbatoare, daca este scrisa in calendar de Sfanta Biserica?'' La sfarsit i-au spus parintelui sa nu mai faca propaganda religioasa si i-au dat drumul.

Ajungand noaptea la manastire, Parintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul sau si, cu sfatul lui, s-a retras in taina, impreuna cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, in Muntii Stanisoarei si in alte locuri necunoscute de noi, pana s-au linistit tulburarile de la Slatina. Unul altuia se spovedeau si aveau Sfintele Taine cu ei, din care se impartaseau la doua-trei saptamani, ei nefiind impreuna tot timpul. Au stat ascunsi multa vreme in padurile din preajma satelor Negrileasa si Ostra, adapostindu-se la o stana parasita si primind alimente o data pe luna de la un bun crestin, pe nume Straton.

Multi lupi erau atunci prin Muntii Stanisoarei, dar cei care le aduceau de mancare nu se temeau de ei, pentru rugaciunile celor doi pustnici tainuiti.

Dupa intoarcerea sa la Sihastria, Parintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa in munti:

''Cand eram prin padure, pribeag, ma mai cercetau ''prietenii'' mei, care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ''mosul'' scapam mai ieftin. Cand il auzeam mormaind, ii aruncam cate un cartof si pleca; dar cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea pana la usa bordeiului si daca, din intamplare, uitam ceva de mancare afara, bucuria ei. Avea ea grija!

Odata am uitat ceaunul in care faceam mancare. Mai avea ceva in el. A venit vulpea fara nici o rusine si a inceput sa manance. Eu am vazut-o pe ferestruica si am iesit afara. Ea, cand m-a vazut, a dat sa fuga, dar toarta ceaunului i-a cazut dupa cap. Acum nu-mi era de mancare, imi parea rau de ceaun, ca nu mai aveam in ce sa fac mancare. Fugeam dupa ea si strigam: ''Lasa ceaunul!…'' Dar ea, tot vicleana. S-a apropiat de o creanga, a agatat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros ca mi-a ramas ceaunul!

Am avut si alti prieteni mai grozavi. Acestia erau pasii sau sobolanii de padure. Daca nu stii sa te organizezi, acestia te lasa fara mancare in toiul iernii. Aveam in chilie un sac cu posmag legat la grinda. Cum se lasa seara, veneau si ''enoriasii''. Au gaurit bordeiul si veneau la posmag. Mie nu-mi era de posmag, pe cat ma suparam ca nu pot sa-mi fac pravila.

Cum incepeam sa citesc, ei incepeau sa rontaie la posmag. Ce sa fac? Am luat un bat in mana dreapta si Psaltirea in mana stanga. Asa imi faceam eu pravila: Doamne, auzi rugaciunea mea, iar cu batul, ''poc'' dupa pasi! Dupa ce loveam, se faceau ca-s morti. Apoi conti-nuam: asculta cererea mea si alte cateva stihuri, si iar incepeau sa rontaie si eu cu bata iar ii loveam. Si iaca asa imi faceam eu pravila pana am astupat toate gaurile''.

Odata, mergand prin padure, intr-o toamna tarzie, l-a prins o ploaie rece, care l-a udat pana la piele. Fiind foarte departe de bordei, a trebuit sa mearga o bucata buna de drum cu hainele ude. Pe cale, fiind frig si sufland si un vant rece, aproape a anchilozat si a cazut jos nu departe de bordei, fara a se mai putea misca.

Parintele se gandea: ''Acum voi muri si nu am Sfanta Împartasanie la mine''. Atunci s-a rugat fierbinte si incet-incet s-a tarat pana la adapost. Acolo cu greu si-a facut focul, s-a asezat langa el, s-a uscat si asa si-a revenit si a scapat de moarte.

Dar Parintele Cleopa a avut si altfel de ispite, dupa cum ne spunea:

''Eram intr-o noapte la ora unu in bordei. Facusem Miezonoptica si eram pe la sfarsitul Utreniei, cand deodata aud: buf, buf, buf…! Se cutremura pamantul. Eu am iesit sa vad ce se aude, dar cand am deschis usa la bordei am vazut afara o lumina mare si in lumina, o masina de alama cu multe roti.

Din ea a coborat un om inalt, cu ochii mari, pe jumatate albi si pe jumatate negri, care numai atat a zis apasat: ''Ce cauti aici?'' Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfintii Parinti. Ca daca ai Sfintele Taine, Îl ai pe Hristos viu! Eu aveam Sfintele Taine intr-o scorbura de brad in bordei. Si cand am vazut asa, am intrat repede inauntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine in brate si numai atat am zis: ''Doamne Iisuse, nu ma lasa!''

Sa vezi tu atunci rugaciune cand este dracul la usa! Si cand m-am uitat din nou afara, l-am vazut cum se dadea inapoi alungat de puterea lui Hristos. Langa bordei era o rapa mare unde a cazut acel duh necurat. Dar cum a cazut? Cand a ajuns la rapa, s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu masina si pe urma a cazut si s-a facut un zgomot mare de mi-au tiuit urechile pana a doua zi la ora unu''.

Altadata, in timp ce statea in bordei, a auzit iarasi zgomot. Si cand a iesit afara, se facea ca incepuse un adevarat razboi. Vedea tancuri venind spre el, soldati inarmati alergand, si i se parea ca o intreaga armata incerca sa-l prinda. Atunci a inceput rugaciunea lui Iisus si toata nalucirea a disparut.

Povestea si Parintele Arsenie o intamplare din pustie cu Parintele Cleopa: ''Ne-a apucat odata o ploaie mare intr-o padure nu prea inalta, mare cat casa. Parintele Cleopa era intr-o parte si eu intr-alta parte. Cautam tufisuri mai dese sa ne adapostim. Parintele insa insista, asa, pe sub ramuri, sa vin la el. Pana acolo erau cam 30 de metri. Eu ziceam ca locul meu este mai bun, iar sfintia sa zicea ca locul lui. Atunci m-am gandit: ''Nu! Stai, mai baiete! Ia sa ascult eu pe Parintele Cleopa!'' Am fugit de acolo si imediat a trasnit locul acela in care am fost eu. M-a impresionat! Iata ce inseamna ascultarea!''

În iarna anului 1953, fiind foarte frig, Parintele Cleopa era primit prin casele razlete ale credinciosilor. Seara, parintele tinea cate un cuvant de folos la cei din casa. Apoi zicea gazda: ''Parinte, am un nepotel. Sa vina si el?'' ''Da, sa vina!'' Dupa un timp iarasi zicea: ''Parinte, am si o nepoata. Sa vina si ea sa asculte cuvantul?'' ''Sa vina si ea!'' Dar cand observa parintele ca se aduna prea multi, lasa un biletel pe masa, pe care scria: ''Eu am plecat. Iertati-ma!'' si se retragea in munti.

Pe cand se afla la un credincios, a avut si o alta ispi-ta. Vrajmasul, luand chip de veverita, s-a asezat deasupra icoanei in camera unde locuia. Parintele, maniindu-se, a aruncat cu ceva dupa ea. Dar imediat dupa aceea a inceput sa planga, caci, de fapt, trebuia sa se foloseasca numai de rugaciune in lupta cu diavolul.

Parintii Cleopa si Arsenie s-au nevoit in Muntii Stanisoarei pana in vara anului 1954, cand Patriarhul Justinian a obtinut aprobare ca cei doi nevoitori sa se reintoarca la manastire sau sa vina la Patriarhie.

Cand au venit sa-l scoata din pustie pe Parintele Cleopa si sa-l duca la Patriarhie, se temea ca nu cumva sa fie o cursa. Dar a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca trebuie sau nu sa mearga. Atunci i-a venit in minte cuvantul Sfantului Ioan Scararul, care zice: ''Rusine ii este pastorului sa se teama de moarte, cand moartea este randuita de ascultare''! Si si-a zis parintele: ''Cine ma cheama? Ma cheama Patriarhul Bisericii! Daca ma trimite la moarte, merg la moarte!''

Astfel, dupa mai bine de doi ani de nevointa pustniceasca, Parintii Cleopa si Arsenie au plecat la Bucuresti insotiti de Ieroschimonahul Daniil Tudor.

Aici au fost primiti cu multa dragoste de Patriarhul Justinian, cu care se sfatuiau duhovniceste in fiecare seara. Apoi au fost trimisi la mai multe manastiri din jurul Capitalei pentru a spovedi si a povatui pe calugari.

Dupa aceea Parintii Cleopa si Arsenie s-au reintors la Manastirea Slatina, spre bucuria calugarilor si a credinciosilor din partea locului.

Niciun comentariu: