sâmbătă, 29 decembrie 2012

Top 10 cele mai bune filme din 2012


1. Inspirat din romanele cu acelaşi titlu ale autoarei Suzanne Collins, thriller-ul SF "The Hunger Games" o are în centrul acţiunii pe Katniss Everdeen, o adolescentă în vârstă de 16 ani, care o substituie pe sora ei mai mică Primrose într-o competiţie transmisă în direct la televizor şi intitulată "Jocurile Foamei", în care 24 de copii cu vârste cuprinse între 12 ani şi 18 ani sunt constrânşi să devină gladiatori şi să lupte în arenă unii împotriva celorlalţi până la moarte, unul singur dintre ei ieşind învingător şi întorcându-se viu şi nevătămat acasă. "Jocurile Foamei" sunt nu numai un program de divertisment, ci şi o tactică de intimidare a Guvernului din statul Panem, Capitolul pedepsind cele 12 districte care s-au coalizat şi s-au revoltat odinioară împotriva lui prin obligarea acestora să înscrie anual în concurs câte un băiat şi câte o fată din fiecare district, din Districtul 12 fiind selectaţi Prim Everdeen şi Peeta Mellark, fiul brutarului local. După ce se oferă voluntară în locul lui Primrose, Katniss învaţă că nu trebuie să ţină cont de dragoste şi de umanitate dacă vrea să supravieţuiască, bazându-se pe instinctele ei de vânător şi pe sfaturile mentorului ei Haymitch Abernathy, un alcoolic ce a câştigat în trecut "Jocurile Foamei". 


2. The Hobbit are actiunea plasată înainte de evenimentele prezentate în trilogia Lord of the Rings și îi are ca eroi centrali pe Bilbo Baggins și pe Gandalf. Bilbo este un hobbit care duce o viață liniștita în Bag End aproape de satul Hobbiton, însă existența lui este dată peste cap odată cu venirea bătrânului vrăjitor Gandalf, care îl convinge să pornească alături de 13 pitici într-o misiune de recuperare a unei comori din ghiarele dragonului Smaug. În această călătorie Bilbo îl va întâni pe Gollum, va găsi magicul inel al puterii și îi va asista pe pitici, elfi și oameni în lupta împotriva goblinilor.


3. Ashley află o legendă urbană despre un criminal în serie dement care-şi spune Smiley (Zâmbet) şi care poate fi contactat şi chemat prin internet. Aflată într-o stare de instabilitate emoţională şi psihică, Ashley se întreabă dacă îşi va pierde minţile sau va deveni următoarea victimă a lui Smiley.


4. Dupa moartea procurorului Harvey Dent, Batman isi asuma responsabilitatea pentru crimele acestuia, pentru a-i apara onoarea si, haituit de autoritati, hotaraste sa paraseasca orasul pana cand lucrurile se vor calma. Dupa opt ani de la moartea lui Dent si de la teroarea lui Joker, care a facut ca cetatenii din Gotham City sa protesteze impotriva lui Batman, Cavalerul Negru se intoarce in oras pentru a descoperi adevarul despre enigmatica Selina Kyle. Insa, in lipsa lui Batman, un nou inamic s-a instalat in Gotham si planuieste sa provoace teroare si distrugeri, care vor zgudui orasul din temelii. Bruce Wayne trebuie sa apeleze din nou la alter ego-ul sau Batman, pentru a reusi sa invinga cel mai puternic si cel mai periculos adversar pe care l-a infruntat vreodata - Bane - insa in acelasi timp el trebuie sa se confrunte si cu Catwoman, despre care inca nu stie daca este un inamic de temut sau un aliat necesar.


5. Trei viitori absolvenți de liceu dau o petrecere pentru a deveni populari. Părinții lui Thomas pleacă de acasă pentru un week-end, iar Costa, cel mai bun prieten al lui Thomas, pune la cale o petrecere la el acasă. Supraponderalul JB și Dax, care va filma, sunt cooptați pentru organizarea petrecerii. Costa speră să se culce cu cât mai multe fete care au băut peste măsură. Adolescenții vor să fie cool pentru o seară, să agațe fetele la care nu au avut niciodată acces. Însă vestea despre petrecere se răspândește atât de repede și de departe încât lucrurile scapă în curând de sub control. 


6. Peter Parker e un adolescent care, ca mai toţi adolescenţii din lume, încearcă să-şi dea seama cine e şi ce l-a determinat să se formeze în felul în care s-a format. Rămas fără mamă şi tată, Peter e crescut de mătuşa May şi de unchiul Ben. Peter se dezvoltă într-un adolescent ciudat, care e sâcâit şi agresat de colegi la şcoală, nu îşi găseşte cuvintele când interacţionează cu fetele şi preferă să fie singur. El găseşte o servietă misterioasă de-a tatălui său, care îi dă indicii ce l-ar putea ajuta să înţeleagă de ce i-au dispărut părinţii atunci când era mic. Cercetările sale îl duc într-un punct în care intră în conflict de interese cu Dr. Curt Connors, fostul partener al tatălui său. Connors lucrează în laboratorul Oscorp şi are un alter-ego, The Lizard. Peter e muşcat accidental de un păianjen radioactiv şi acest eveniment îi aduce super-puteri, dar şi dorinţa de a continua munca tatălui aşa că începe să lucreze alături de Connors la Oscorp. Însă The Lizard şi tânărul Spider-Man ajung în confruntare directă. În acelaşi timp, Peter experimentează prima dragoste de la liceu, cu Gwen Stacy, care e în stagiu de practică la Oscorp. Peter şi Gwen trec prin provocările aduse de dragoste, angajament şi secrete. 


7. În tradiția pseudo-documentarelor ”The Blair With Project” și ”Paranormal Activity”, un grup de trei liceeni își filmează activitățile de zi cu zi. Andrew e un puști singuratic, consumat de o furie mută pentru că mama sa e pe moarte din cauza unei boli incurabile, iar tatăl său e un alcoolic abuziv. Pentru a găsi ceva de făcut, să-și ia gândul de la griji, Andrew cumpără o cameră ieftină de filmat cu care să înregistreze ce face alături de singurul său amic, Matt. Andrew devine obsedat de camera de filmat și o ia cu el peste tot, filmând chiar și o petrecere într-un hambar, unde apare și video-bloggerița Monica. Matt își face un prieten nou, pe Steve, alături de care descoperă un cristal venit din spațiu, care le dă puter supranaturale, telekinetice. La fel precum un mușchi, puterea lor crește cu cât o folosesc mai mult. Noile super-puteri ajung să scoată ce e mai rău din adolescenți și să le pună la încercare prieteniile.


8. În vara anului 1999, patru adolescenţi din East Great Falls - Michigan se străduiesc să îşi piardă virginitatea înainte de a deveni subiectul bătăii de joc a colegilor de liceu mai experimentaţi şi cu o viaţă sexuală activă. A trecut multă vreme de la acele evenimente hilare, iar gaşca se reuneşte în oraşul natal pentru a participa la reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului, pe parcursul unui week-end băieţii şi fetele de odinioară, transformaţi în adulţi mai mult sau mai puţin responsabili, fiind martorii schimbărilor petrecute în vieţile fiecăruia. Jim Levenstein şi Michelle Flaherty sunt în continuare căsătoriţi şi au devenit părinţi, având un mariaj solid pe care îl ameninţă din când în când Nadia. Kevin Myers s-a despărţit de Victoria Lathum şi s-a însurat cu Ellie, fiind arhitect şi lucrând de acasă. Chris "Oz" Ostreicher nu mai este în relaţii apropiate cu Heather, are o nouă iubită petrecăreaţă şi amuzantă pe nume Mia, este comentator sportiv de fotbal american şi şi-a achiziţionat o casă de vis pe plaja din Malibu, având cel mai mare succes în carieră dintre toţi foştii colegi. Paul Finch încă tânjeşte după Jeanine Stifler, mama cea sexy a lui Steve Stifler, acesta din urmă nematurizându-se complet, lucrând pentru un şef care nu îl tratează cu respect şi neavând prea mult succes la femei. 


9. Nick Fury e directorul agenției internaționale de menținere a păcii, organism cunoscut drept S.H.I.E.L.D. (Supreme Headquarters, International Espionage, Law-Enforcement Division ). O nouă și neașteptată amenințare inamică îl pune pe Fury în situația de a avea nevoie urgentă de ajutor. El pune în aplicare un plan mai vechi care trebuia să unească cei mai puternici super-eroi într-o echipă, echipă care să scape lumea de pericolul iminent provocat de Loki și armata sa. Organizația S.H.I.E.L.D. începe o recrutare la nivel global, care îi va aduce împreună pe toți super-eroii. ”The Avengers” continuă aventurile super-eroilor pe marele ecran începute în "Iron Man," "The Incredible Hulk," "Iron Man 2," "Thor" și” Captain America: The First Avenger”.


10. Liderul suprem Aladeen i-a făcut lumii un dar colosal când s-a hotărât să se nască. Era al şaptelea fiu al gloriosului preşedinte pe viaţă al Republicii Wadiya, Omar Aladeen. Mama lui era o stewardesă de la Air France, care a muri în condiţii tragice din cauza unei lipse acute de oxigen imediat după ce l-a născut pe Aladeen în 1982 – ceea ce înseamnă că el are acum 30 de ani. Pozele în care poate l-aţi văut pe Aladeen copil în mijlocul anilor ’70, inclusiv una grozavă cu el la premiera filmului „Saturday Night Fever” sînt pure scorneli fabricate de presa occidentală sionistă.
Filmul spune povestea eroică a unui dictator care şi-a riscat viaţa pentru a fi sigur că democraţia nu va ajunge niciodată în ţara pe care a tiranizat-o cu atâta dragoste, şi este inspirat din romanul de mare succes “Zabibah and the King”, scris de Saddam Hussein.

FURSECURI DIN ALBUSURI



Ingrediente

2 albusuri (oua mari), 80 g unt, 80 g faina, 80 g zahar pudra, o lingurita rom sau zeama de lamiie (10 ml), un plic cu zahar vanilat.

Mod de preparare

Albusurile se bat spuma cu furculita, se adauga zaharul tos si zeama de lamiie sau romul, se bat pina cind se intaresc din nou, adaugind apoi untul topit (dar rece); se bat iar de 5-6 ori ca sa se amestece putin, dupa aceea, se presara toata faina si zaharul vanilat si se amesteca numai prin rasturnare pina se incorporeaza toate. Fursecurile se asaza in tava si se coc la foc mijlociu, 20 minute, in cuptorul dinainte incalzit, la foc mijlociu.Dupa 12 minute, cuptorul se poate deschide si focul se reduce, daca cuptorul rumeneste prea tare.Se pot servi simple, sau se lipesc cite doua cu marmelada sau cu crema.

The X Factor: Matt Cardle sings The First Time (Ever I Saw Your Face)


LOTIUNE PENTRU ARSURI SOLARE





Ingrediente:
2 linguri de apa
1 lingura de hamamelis
¼ de ceasca de bicarbonat de sodiu
1-2 picaturi de ulei de menta

Instructiuni:
Amesteca ingredientele intr-un borcan cu capac pana ce se formeaza o solutie laptoasa. Amesteca bine inainte de folosire. Aplica pe pielea arsa si lasa sa se usuce. Clateste bine cu apa calduta.

CIORBA DE PESTE



Ingrediente

1 kg peste, morcov, patrunjel, telina, o ceapa mare, 1-2 ardei grasi, 2 rosii de marime mijlocie, bors sau zeama de varza, zeama sau sare de lamiie, sau otet, leustean, untdelemn, sare.

Mod de preparare

Pestele, curatat de solzi, intestine, branhii se taie in bucati potrivit de mari, pe grosime. Zarzavatul, ras prin razatoarea cu gauri mari, impreuna cu ceapa, se caleste cu 2-3 linguri de untdelemn, 2 minute apoi se stinge cu 1/2 l apa fierbinte si se lasa sa fiarba bine. Se adauga ardeii taiati in felii subtiri si rosiile taiate in felii de 2 cm grosime. Ciorba se acreste imediat cu bors sau zeama de varza, sau cu alta acreala si se sareaza, completind lichidul cu apa, ca ciorba sa nu fie prea deasa. Substanta acra si sarea se adauga inainte de a se introduce carnea de peste, pentru ca acesta sa nu se sfarime la fiert. Cind clocoteste ciorba, se adauga bucatile de peste impreuna cu capul si se fierb circa 20-30 minute, pina cind se moaie. Daca furculita intra cu usurinta in carne, atunci inseamna ca aceasta este fiarta. Se ia de pe foc si se aromeaza cu leustean si patrunjel.

Cuvinte alese





 “Nu este nevoie să ne făurim o viaţă nouă – cea pe care o ducem la momentul actual este mai mult decât suficientă – şi nici nu trebuie să aşteptăm pentru un moment propice – momentul cel mai potrivit este întotdeauna cel prezent. Pentru a fi fericiţi, trebuie să ne acceptăm felul de a fi, nu să încercăm să-l ascundem; trebuie să devenim versiuni perfecţioniste ale persoanei care suntem deja, nu ale cuiva care nu putem fi niciodată.”
Richard Schoch, Secretele fericirii

Guess Who - Decat sa minti (cu Mitza)


Tom Fletcher si Harry Judd - pe plaja in Brazil









SARAMURA DE PESTE



Ingrediente

10-12 pesti mici de cca 150-200 g fiecare (biban,rosioara,caras etc), sare.

Mod de preparare

Curatati de intestine si branhii,insa nu si de solzi, se spala pestii, lasandu-i intregi. Se sterg bine la suprefeta cu un servet de hirtie. Intr-o tava de tabla nesmaltuita (mai veche), se pune un strat de sare cu grosimea de 2-3 mm si se asaza pe plita foarte fierbinte. Se lasa sa se infierbinte, intorcand-o cu o lingura de lemn. Cand sarea este foarte firerbinte, se asaza pestii pe ea, unul langa altul, lasindu-i fara sa se intoarca pana cand se rumenesc; apoi se pot intoarce pe partea cealalta. Daca sarea nu este foarte fierbinte sau pestii sunt inca uzi, acestia nu se coaguleaza imediat la suprafata si vor absorbi prea multa sare. Cind sunt prajiti, pestii se pun pe o planseta, li se indeparteaza solzii cu un cutit ascutit si, fara sa se mai spele, se asaza intr-un platou, turnandu-se peste ei apa fierbinte cat sa-i cuprinda; apa se va sara suficient de la sarea ramasa pe ei. In saramura se adauga 2-3 bucatele de ardei iute (sau dupa gust). Ardeiul iute se poate inlocui cu cativa catei de usturoi taiati in felii, sau cu o ramura de cimbru. Se serveste ca fel intii. Saramura se poate pregati la fel si din pesti mari, prajiti la gratar sau la protap. Apa care se toarna peste ei, se sareaza dupa gust si se aromeaza cum s-a aratat la inceput. Se serveste la fel, ca fel intii.

Cuvinte alese





 “Fiecare dintre noi, indiferent cine suntem, cum arătăm sau ce facem, îşi poate găsi fericirea într-un fel care este potrivit pentru el.”

Nikos Economopoulos - Whore in soul


Mari descoperiri ale omenirii - calculatorul


1.Computerul

Termenul computer este un sinonim pentru calculator electronic, preluat identic ca forma si ca sens din limba engleza. El a intrat în limba româna mai târziu decât ordinator, un alt sinonim pentru calculator electronic preluat din limba franceza.
 
Computerul este o masina electronica programabila compusa dintr-un numar variabil de dispozitive (interconectate între ele) si de programe (stocate intern), proiectata sa poata functiona si autonom, fara interventia umana si sa manipuleze simboluri în format binar pentru a executa urmatoarele operatii: sa primeasca si sa manipuleze un volum mare de informatii în format digital sau analog; sa stocheze (temporar sau permanent) sub forma de date informatiile primite sau achizitionate precum si programele necesare functionarii si realizarii sarcinilor ce i se dau; sa prelucreze automat datele (stocate, achizitionate, primite sau salvate), sau sa realizeze sarcini complexe (cum ar fi comunicatiile electronice) conform unor programe stocate intern sau a unor secvente de instructiuni introduse de utilizator, care arata în ce fel trebuie procesate datele pentru a obtine rezultatul dorit; sa furnizeze rezultatele prelucrarilor utilizatorului sau altor dispozitive; sa poata salva rezultatele prelucrarilor (procesarilor).
 
Note
 

Trebuie facuta distinctie între computer (asa cum este definit mai sus) si alte masini sau dispozitive (cum ar fi calculatoarele electronice de buzunar sau unele dispozitive de control) care pot executa numai unele din operatiile enumerate în definitie.
În acceptiunea actuala, denumirea ce mai adecvata, care nu da nastere la ambiguitati, în concordanta cu ceea ce face azi un computer si cum si din ce este alcatuit el, este sistem electronic de prelucrare a informatiilor (information processing system).
Un computer este alcatuit din doua tipuri distincte de componente, una materiala, vizibila si tangibila (hardware-ul) si alta, logica, invizibila si intangibila (software-ul), a carei prezenta poate fi sesizata numai prin efectele pe care le produce în timpul functionarii computerului.
Hardware-ul cuprinde totalitatea componentelor fizice (mecanice, electrice, electromagnetice si electronice) a tuturor dispozitivelor ce compun un computer si care în esenta sunt circuite electrice ce leaga între ele tranzistoare. Hardware-ul se poate clasifica în unitatea centrala (UC),dispozitive de intrare (tastatura, mouse, scanner), dispozitive de iesire (monitor, imprimanta), dispozitive de stocare (Iomega zip) si dispozitive de comunicatie cu exteriorul (modem).
Software-ul cuprinde totalitatea instructiunilor, programelor si datelor utilizate de catre computer: (BIOS-ul, sistemul de operare (SO), [programe utilitare], programe de aplicatii).
Un computer este caracterizat de o configuratie si o arhitectura care-i determina performanta (viteza si puterea sa de calcul).
Configuratia unui computer reprezinta totalitatea dispozitivelor hardware ce sunt asamblate si conectate pentru a realiza computerul respectiv.
Configuratia de baza a unui computer reprezinta numarul minim de componente hardware (unitatea centrala, monitor, tastatura, mouse) si software (BIOS, SO) pentru ca acesta sa fie operational. Dispozitivele ce constituie configuratia de baza sunt cunoscute si sub numele de consola sau dispozitive de interactiune a utilizatorului cu
computerul.
Adaugarea unor componente suplimentare, denumite si dispozitive periferice (imprimanta, modem, CDWR, plotter, joystick, etc.) este posibila oricând pâna la o limita maxima admisa de sistem care determina si numarul si tipul constructiv al acestora.
Configuratia de baza a unui computer tipic pentru in anul 2003 cuprinde urmatoarele componente hardware: unitatea centrala (UC), în care sunt amplasate: sursa de alimentare hard diskul (HDD) unitatea floppy (FDD) unitate CD-ROM unitatea DVD-ROM placa de baza ce include: procesorul, chipset-ul, memoria interna (RAM)
placile de extensie (placa video, placa audio, modem-ul.), etc.; dispozitive de intrare: tastatura, mouse]; dispozitive de iesire: imprimanta, monitor.
Arhitectura unui computer se refera la descrierea dispozitivelor sale functionale si a interconexiunilor dintre acestea. Ansamblul (hardware si software) este referit ca un tot unitar, realizat în scopul de a executa anumite activitati, proprii computerului respectiv, la un anumit nivel de performanta si la un pret cât mai scazut.
Performanta unui computer se evalueaza prin câteva metode, cea mai utilizata fiind metoda MFLOP prin care se stabileste (printr-un test benchmark) numarul de operatii executate pe secunda de catre un computer utilizat pentru a efectua calcule în virgula mobila. De regula viteza de calcul se exprima în MFLOP (ori megaflop/s) - milioane de operatii în virgula mobila executate pe secunda. MFLOP este acronimul în limba engleza pentru mega floating-point operations per second. Performantele supercomputerelor se masoara în GFLOP (ori gigaflop/s) - miliarde de operatii in virgula mobila pe secunda sau TFLOP/s (ori teraflop/s) - mii de miliarde de operatii in virgula mobila pe secunda. Alte metode de evaluare a performantei unui computer: MIPS (metoda mai veche si inexacta, depasita azi, prin care se evalueaza numarul de instructiuni - masina executate într-o secunda de un computer) si MTOPS (metoda teoretica, prin care se foloseste o formula pentru a calcula numarul teoretic de instructiuni executate pe secunda).
 

Clasificarea computerelor
 

Clasificarea computerelor se face dupa mai multe criterii, cel mai general fiind cel ce tine cont de natura datelor prelucrate (computere digitale,analogice si hibride}. O alta clasificare, des întâlnita dar inexacta (atât timp cât nu se specifica si perioada la care se refera), tine cont de marimea fizica a unui computer conjugata cu puterea de calcul a acestuia (microcomputer, minicomputer, mainframe si supercomputer). Clasificarile dupa acest criteriu sunt valabile pentru perioade scurte de timp, ele iesind relativ repede din actualitate datorita aparitiei unor tehnologii noi si a procesului de miniaturizare care, împreuna, ofera posibilitatea de a mari puterea unor computere de dimensiuni mici.
Nota: Microcomputerele de azi sunt mai puternice si mai flexibile decât minicomputerele si mainframe-urile de acum câtiva ani.
Referinte pentru termenul computer în limba româna
Termenul computer apare pentru prima oara la pag. 215 din „Micul Dictionar enciclopedic – Ed. enciclopedica Româna, Bucuresti, 1972”, unde este definit ca sinonim pentru termenul calculator electronic si ordinator, însa el a intrat în circulatie în limba vorbita si scrisa înainte de aceasta data prin cursurile de la facultatile de profil, revistele si cartile de specialitate (Stiinta si tehnica s.a.) si literatura fantastica (Colectia Povestiri Stiintifico - Fantastice).
Etimologia termenului computer în limba engleza
În engleza, substantivul computer s-a format din verbul englez to compute preluat în 1631 din franceza (verbul computer) , preluat la rândul sau din latina (verbul computare) care are întelesul a calcula, a socoti. Prima consemnare a folosirii în limba engleza a verbului to compute este datata 1631.
Modificarea în timp a semnificatiei termenului computer în limba engleza
Conform Barnhart Concise Dictionary of Etymology substantivul computer a intrat în uz în limba engleza în 1646 cu întelesul de „person who does mathematical calculations” (persoana care face calcule matematice). Din 1897 el capata si sensul de „mechanical calculating machine” (masina de calcul mecanica).
The Oxford English Dictionary, Second Edition (OED2) dateaza folosirea în limba engleza a substantivului computer cu sensul de mechanical calculating device (dispozitiv mecanic de calcul) cu începere din 1897 (termenul a aparut în jurnalul Engineering din data de 22.01.1897)
În Webster's 1913 Dictionary termenul este consemnat ca „one who computes” (cineva care calculeaza).
Începând cu 1946, (posibil chiar din 1941) substantivul computer capata sensul unic de electronic calculating machine (masina electronica de calcul).
Cea mai veche referinta consemnata în OED2 privind termenul electronic computer (computer electronic) este anul 1946, dar din contextul unor note, citate, informatii tehnice si stiintifice este evident ca acest termen a fost folosit anterior acestui an.
Sinonime
SPAD (Sistem de Procesare Automata a Datelor), calculator electronic, ordinator, sistem electronic de calcul, sistem informatic de calcul; sistem automat de calcul

SPANAC CU MAIONEZA



Ingrediente

1Kg spanac, 300 g maioneza, 100 ml smintina, 100 g brinza telemea.

Mod de preparare

Spanacul curatat se fierbe 20 minute in 200 ml apa clocotita impreuna cu 1/2 lingurita de sare, apoi se pune in strecuratoare, unde se lasa pina cind se raceste. Se rastoarna pe planseta si se taie in felii de 2 cm. Spanacul se amesteca cu maioneza, brinza telemea rasa, avind grija sa nu se sareze maioneza, daca brinza este sarata (numai dupa ce se amesteca). Brinza se poate inlocui cu 3-4 catei de usturoi taiati marunt.

Cuvinte alese





 “Drumul către fericire trebuie să ne reprezinte; trebuie să se potrivească temperamentului şi aptitudinilor fiecăruia.”