duminică, 13 martie 2011

PROFILUL EROTIC AL NATIVULUI GEMENI

Semnul zodiacal Gemeni face parte dintre Semnele zodiacale de primăvară (Berbec, Taur, Gemeni) si ne pune în rezonantă cu calitătile sale specifice care au făcut din el simbolul tuturor opozitiilor interioare si exterioare, contrarii sau complementare, relative sau absolute, care se rezolvă într-o tensiune creatoare; de asemenea, simbolul dublu al contactelor umane, al comunicatiilor si comunicării cu mediul în care trăim, al polaritătii si chiar al sexualitătii, de la care învătăm să ne cunoastem mintea care intervine mereu în jocul personalitătii. Pe durata tranzitului solar prin acest Semn mutabil si de Aer, viata tinde să fie mai usoară, mai glumeată, mai deschisă către spontaneitate, joc, efervescentă relatională si schimbări de tot felul.

Această energie menită să disperseze ceea ce deja s-a acumulat aduce un farmec aparte în existenta noastră, care se manifestă prin intermediul nativilor Gemeni. Ei nu sunt dornici să facă impresie, carieră sau avere. Lor le place să trăiască intens si relaxat momentul prezent, cu o dăruire si o naturalete pentru care alte Semne zodiacale chiar îi pot invidia. Conversatia, amuzamentul, punerea în circulatie a ultimelor informatii care le-au retinut atentia, mici proiecte de viitor, moda timpului si tot ceea ce pare să invadeze cotidianul numai ca să-l umple constituie domeniul aproape vital al acestor nativi. Din punct de vedere erotic nu vă asteptati la performante extraordinare, dar fiti gata să apreciati noutatea, supletea conversatiei, calitatea de "aerisit" a relatiei dvs. cu ei si, mai ales, conversatia. Un astfel de nativ poate fi cucerit, într-adevăr, cu o masă simplă vara, cu un ceai cald si bun iarna si cu un masaj bun în orice anotimp, indiferent despre ce fel de masaj este vorba. Dacă, totusi, inima vă dă ghes să-i ispititi cu un masaj erotic, nu îndepărtati acest gând.

Mai ales nativul Gemeni armonios erotic vă va aprecia pentru această intentie sau surpriză si, odată relaxat în totalitate, decuplat de pe nevoia de a citi ultimele buletine informationale sau ultimele jurnale TV, e posibil să descoperiti în el/ea o fiintă adorabilă, plină de candoare, care se comportă în fuziunea amoroasă ca si cum atunci ar iubi prima oară. Departe de a fi superficiali, în dragoste sunt dornici să experimenteze, dovedesc o tandrete greu de presupus la un Semn mercurian, tocmai pentru că Elementul lor de bază este Aerul, Element care vehiculează la nivel subtil câmpul energetic al simtului tactil. Dacă stiti cum să stimulati acest simt, fiti sigur că acest nativ va deveni un partener ideal, alături de care nu vă veti plictisi niciodată în jocul amoros. Nu vă propuneti o căsătorie; tot ceea ce este de durată pare să-l sperie. Dar amintiti-i de fiecare dată că vă e dor de el si, cu discretie, ca si cum el/ea ar fi singurul/singura căreia i-ati spune acest lucru, pomeniti-i despre un film excelent, sau despre un documentar deosebit, sau despre un complot international despre care ati citit pe Internet - în asa fel încât el/ea să realizeze că numai cu dvs. poate discuta sau savura această noutate.

Nativii primului decan (21-30 mai) par oarecum mai maturi, nu pentru că si-ar asuma cumva responsabilităti afective, ci pentru că lor le place să-i învete pe ceilalti. Ca si cum influxul astral al Semnului zodiacal Taur încă ar mai fi prezent la nivel subtil, ei chiar adoră receptiile (pentru că acolo se discută lângă o masă ofertantă). Lor chiar le place să trăiască, iar jocul mental face casă foarte bună cu plăcerile vietii. Vor face dragoste la fel de usor cum dau interviuri, de exemplu; în schimb, treceti-le cu vederea micile nemultumiri erotice, pe care le reclamă numai ca să nu recunoască ce bine se simt când sunt cu persoana iubită. Pentru acesti nativi, importantă este pozitia lui Jupiter în tema natală.

Nativii celui de-al doilea decan (31 mai - 9 iunie) sunt ceva mai activi, mai dornici de experimentul propriu-zis si chiar sunt greu de tinut la un pahar cu vorbe. Activi, energici, prinsi tot timpul în cel putin două activităti (adesea chiar foarte diferite), pot la fel de bine să fie prinsi în două iubiri pe care să le ducă foarte bine multă vreme, pentru că la ei contează miscarea. Dacă au o vitalitate bună, pot ferici pe toată lumea care îi cunoaste - pentru că unora le vor dărui cuvinte, altora cunoastere, iar celorlalti iubire în diverse feluri, de la nevinovate bezele sau poezioare până la neuitate nopti pline de dragoste si amintiri. Pentru acesti nativi, importantă este pozitia lui Marte în tema natală, iar un Venus elevat îi poate ajuta să devină cu adevărat fiinte rafinate.

Nativii ultimului decan (10-21 iunie) pot fi, într-adevăr, foarte cerebrali. Asta pentru că, din punct de vedere vital, tind să se epuizeze foarte repede si, atunci, constient sau nu, caută să compenseze intelectual deficitul. Dacă învătati să-i detensionati si dacă îi obisnuiti cu o baie aromată si cu un masaj cu uleiuri hrănitoare, veti fi o fiintă cu adevărat fericită în prezenta lui/ei, întrucât energia mentală de care dispun îi ajută să controleze orice dizarmonie a energiei sexuale. În măsura în care acesti nativi cunosc si practică fuziunea amoroasă cu continentă sexuală, faceti tot posibilul să cultivatia relatia pe termen lung, nu neapărat ca să vă căsătoriti, cât mai ales ca să deveniti, împreună, un real cuplu spiritual, care descoperă în iubire, dragoste si sexualitate spiritualizată calea spre Eliberare.

Niciun comentariu: