duminică, 23 ianuarie 2011

DIETA ANTICANCER


Vindecarea bolilor canceroase incepe prin schimbarea alimentatiei

Datorita dezvoltarii fara precedent a industriei farmaceutice si a fortei sale economice, medicina actuala trece prea usor peste valoarea terapeutica a alimentelor naturale, desi insusi Hipocrat, parintele medicinii europene, spunea: "Hrana pe care o ma-nanci sa-ti fie medicament".
Inca de la inceputul anilor '80, asa cum recunosc si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Organizatia Mondiala a Agriculturii (FAO), numeroase cercetari au scos in evidenta influenta nefasta a unor produse alimentare in producerea cancerului. Sunt incriminate, in special, carnea si grasimile de origine animala, mezelurile, branzeturile grase si fermentate, margarina, zaharul, conservantii si aditivii alimentari etc., care fie contin sub-stante toxice cancerigene, fie favorizeaza formarea unor metaboliti chimici care initiaza si intretin carcinogenoza. De aceea, astfel de alimente otravitoare nu trebuie consumate nici de bolnavi, dar nici de oamenii sanatosi, care tin sa-si protejeze sanatatea, pentru ca ele inhiba functiile sistemului imunitar. In schimb, in multe produse de origine vegetala s-a dovedit prezenta unor substante citostatice puternice. Acum doi ani, la o conferinta desfasurata la Milano, presedintele Institutului Oncologic European, dr. Umberto Veronesi, spunea: "S-a trecut la un nou mod de analiza si cercetare: in trecut, cautam sa identificam alimentele cancerigene, astazi cautam sa aflam care sunt alimentele antitumorale si ce elemente de protectie contin".

Alimente anticancerigene

Dr. Joan Austoker, director al Cancer Research Campaign de la Oxford University, recomanda modificarea integrala a dietei: "Exista dovezi concludente ca un aport crescut de fructe si legume crude protejeaza impotriva multor cancere, reducand riscul de boala chiar cu doua treimi (66%).
1. Fibrele vegetale din cereale, morcovi, telina, sfecla rosie, varza (100-200 g/zi) au efect protector si vindecator in cancerul gastric si in cancerul de colon. Acest lucru a fost evidentiat de un studiu realizat in Belgia, de Albert J. Tuyns. Un alt studiu efectuat in SUA a aratat, de asemenea, ca un minimum de 40 g fibre pe zi, in conditiile eliminarii consumului de grasimi, previne instalarea cancerului mamar si al celui genital la femei. Fibrele vegetale absorb toxinele hidrosolubile si contribuie la eliminarea lor din organism.
2. Vitamina C naturala din sucul unei lamai, din 100 g patrunjel tocat sau dintr-un kilogram de mere s-a dovedit ca are efecte stimulatoare asupra sistemului imunitar si actioneaza ca bioantioxidant hidrosolubil cu rol in distrugerea celulelor tumorale.
3. Retinoizii si colorantii rosii (Betacianine) din 200 ml suc de morcovi, 100 ml suc de telina, 400 ml suc de sfecla rosie, 50 g fructe de padure (catina, afine, coacaze negre), dar si din alte legume si fructe, au dat rezultate foarte bune in cancerul de piele, pulmonar, intestinal, in cel al vezicii urinare si chiar in cazurile de metastaza osoasa. Dupa cercetari de ultima ora, retinoizii s-au dovedit a fi substante citostatice foarte puternice, care reduc capacitatea de diviziune a celulelor, fortand celulele tumorale sa-si reia functia de origine.
4. Usturoiul poate fi o mare speranta pentru multi bolnavi de cancer aflati in suferinta. In 1996, un grup de cercetatori americani, in urma unor studii laborioase publicate in jurnalul "New York Times", au reusit sa demonstreze ca: "Usturoiul da bune rezultate in tratarea cancerului de plamani. Doar 10 micrograme de Dialil Trisulfida (DATS), substanta pusa in evidenta in usturoi, pot incetini cu 47% dezvoltarea celulelor canceroase in plamani, iar 100 micrograme de DATS distrug total aceste celule tumorale". Observatii anterioare au aratat ca alte doua substante care se gasesc in usturoi - S-alicistina (SAC) si Dialil Disulfida (DADS) - dau bune rezultate si in tratamentul altor tumori maligne. In plus, contine si arsenic, care este citostatic si stabilizeaza efectele retinoizilor. Efectele antitumorale ale usturoiului sunt cunoscute inca din medicina romana sau cea egipteana, dar iata ca acum cercetarea stiintifica moderna de laborator innobileaza si confirma aceste cunostinte, ce apartin istoriei medicinii. Indicatia terapeutica este ca persoanele interesate sa consume 10-15 g usturoi/zi (echivalentul a 2-3 catei de marime mijlocie).
5. Polenul este administrat sub forma de pulbere in proportie de 30-40 g/zi (sau in asociere cu fructe de catina). Prin bogatia sa remarcabila in substante vitale este cel mai eficient fortifiant si regenerator al organismului, iar prin unele substante ca rutina (sau galben vegetal 17 mg%) contribuie activ la resorbtia tumorala.
6. Laptele de capra, spre deosebire de laptele de vaca, contine un acid organic puternic care s-a demonstrat ca opreste evolutia cancerului aflat in stadiul incipient, dar are efecte benefice si in unele cazuri terminale, cu metastaza osoasa. In tratamentul bolnavilor de cancer, laptele de capra se poate consuma in reprize scurte de 2-3 zile, alternand cu perioade de dezintoxicare (regimul Oshawa).
7. Cerealele, in special graul si hrisca, actioneaza similar medicamentelor antioxidante, antitumorale, iar pe de alta parte ele reprezinta si o baza nutritiva excelenta, fara toxine si usor de digerat. Se pot consuma sub forma de fulgi (musli), terci, fierte sau chiar crude (hrisca inmuiata in apa doua ore), simple sau in asociere cu sucurile de legume si fructe.
In functie de fiecare caz in parte, medicul curant poate recomanda si alte alimente: urzici, spanac, patrunjel, broccoli, varza, mere etc., respectandu-se insa cu strictete principiul dezintoxicarii. Experientele efectuate pe animalele carora li s-a provocat un cancer artificial si care au fost tratate cu sucuri din legume si fructe, au demonstrat clar oprirea evolutiei tumorii canceroase. Pe de alta parte, se stie ca la popoarele vegetariene, cancerul este aproape necunoscut. Dr. Seeger considera ca aceste efecte vindecatoare se datoreaza compozitiei chimice a legumelor, fructelor si cerealelor (si in special limfocitelor T-killer), care activeaza sistemul imunitar deficitar in cancer. Alte cercetari au relevat ca astfel de alimente imbunatatesc respiratia celulara a tesutului sanatos din jurul tumorii, autolimitand astfel extinderea acesteia.
- Prin astfel de retete si asociatii alimentare, dr. Max Gerson, considerat un geniu in medicina, a tratat in SUA timp de 30 de ani sute de cazuri de cancer. In lucrarea sa "Terapia cancerului", aparuta si la noi in tara, acest proeminent reprezentant al medicinii naturiste publica peste 50 de cazuri de cancer avansat, bine documentate medical, preluate si vindecate de el chiar din faza de metastaza (cand medicina clasica de obicei considera ca nu se mai poate face nimic).
- In Danemarca, doctorita Kristina Nolfi, care ea insasi a avut cancer la san, trateaza de mai multi ani, cu succes, bolnavii de cancer, folosind ca terapie exclusiv o hrana bazata pe cruditati. Ea este de asemenea autoarea unei carti in care prezinta lumii mondiale intreaga sa experienta in legatura cu cancerul.
- Prof. dr. Werner Zoel din Germania este seful unei clinici de recuperare. Pe baza unor cercetari realizate timp de 30 de ani la patul bolnavului si verificate in laborator, el a descoperit ca in cancer se produce o imbolnavire a intregului organism, iar cel mai eficient tratament este alimentatia. El a observat chiar o inrautatire semnificativa a starii pacientilor in urma unor abateri nutritionale de la dieta de vindecare prescrisa de el sau chiar la administrarea perfuziilor cu solutia de glucoza. De altfel, multe persoane bolnave de cancer prezinta inapetenta (lipsa poftei de mancare) si chiar o repulsie instinctiva fata de carne, continuand totusi sa o consume pentru ca asa le-a recomandat... medicul oncolog. Cu toate acestea, un studiu realizat in SUA a relevat in mod uluitor faptul ca maimutele care au fost hranite cu carne si mancare obisnuita de spital au facut cancer in decurs de doar un an de zile.
In acest caz, multi oameni se vor intreba, pe buna dreptate: "De ce spitalele si medicii oncologi nu recomanda o alimentatie naturala adecvata?". La aceasta intrebare, raspunde foarte bine dr. med. Schulz-Friese, citam: "In spitale exista o bucatarie dependenta de administratie si doar foarte putini medici au si cunostinte temeinice de dieta. Pana acum, ea practic nici nu era studiata ca un domeniu aparte in Facultatea de Medicina. Respingerea in bloc de catre oncologi a dietei anticancerigene se bazeaza in mare parte pe idei preconcepute, izvorate din indoiala, pe ignorarea cercetarilor stiintifice in domeniu, ca si pe lipsa experientei necesare operarii cu aceste metode". Pe de alta parte, multi medici din Romania considera ca este injositor si "rusinos" pentru ei sa administreze grau, varza sau sfecla rosie etc., pe care le considera intr-un mod prostesc "leacuri babesti". Prin aceasta atitudine nefireasca, astfel de medici refuza pacientilor lor o sansa pe care tot mai multe cercetari din intreaga lume o confirma.

Niciun comentariu: