vineri, 3 decembrie 2010

Horoscopul stresului - RAC - Evadeaza prin lectura sau scris

E hipersensibil. La el, orice agresivitate exterioara, orice navalire brutala in spatiul personal, orice conflict, orice dezacord sentimental este resimtit cu maximum de acuitate, il consuma, se transforma in drama.
Ancorat organic in mediul care ii da siguranta (familie, casa, bunuri, sursa de venit), devine vulnerabil cand una dintre aceste legaturi se rupe.
Capricios, discret si foarte subiectiv, e greu de prevazut ce anume il streseaza si in ce grad.
Cum reactioneaza la stres
Nu se exteriorizeaza, nu lupta deschis, rar spune ce-l macina. Devine deprimat, moale si pesimist. Nu mai mananca sau, dimpotriva, se indoapa nervos; risca afectiuni gastrice. Uneori se poate refugia in alcool.
Cum se relaxeaza.
Prin pictura, broderie, bricolaj sau un jurnal intim, in care scrie tot ceea ce ii este greu sa spuna cu voce tare; prin lectura sau, si mai bine, printr-un voiaj indepartat. Sprijinul familiei este esential.


Niciun comentariu: