luni, 29 noiembrie 2010

Mirodenii care va fac bine


CHIMENUL

DENUMIREA LATINA: Cuminium cyminum (familia umbeliferelor).

DESCRIERE

Chimenul este o planta anuala cu tija înalta de 30-50 cm, dreapta si ramificata. Este neteda la baza si usor paroasa în virf, are frunze alterne, petiolate, decupate în fisii înguste, filiforme. Florile albe sau purpurii sint grupate în inflorescente terminale, formate dintr-un mic numar de raze (5-6).

PARTILE FOLOSITE

Fructele.

CULTIVARE, RECOLTARE

Originar din Orient, chimenul prefera solurile argiloase, uscate si expuse la soare. Recoltarea se face în mai-iunie, cu putin înainte ca fructele sa ajunga la maturitate. Tijele sint uscate la soare timp de doua-trei zile, apoi sint batute ca sa se recupereze semintele. Fructele, de un galben aramiu, sint alungite, striate, putin ascutite, amintind de cele ale mararului, dar putin mai voluminoase. Are un miros puternic si nu prea placut, iar gustul lui e aromatic. Este deseori confundat cu chimionul.

PROPRIETATI

Stomahic, carminativ, antispastic, chimenul este folosit prin aplicare împotriva obstruarii curgerii laptelui la femeile care alapteaza.

PREPARARE

O lingurita la o cana de apa; se fierbe 2-3 minute si se lasa la infuzat 10 minute.

INDICATII

Se bea o cana de infuzie la o ora dupa masa în cazuri de aerofagie, gaze intestinale, digestii lente, dificile sau dureroase.

RETETA DE SANATATE

Împotriva obstruarilor curgerii laptelui, se face o pasta amestecind semintele de chimen sub forma de pudra cu putina apa. Se întinde pe o cirpa fina. Apoi se aplica pe sini timp de doua ore, zilnic.

RETETE GURMAND

Chimenul este un aromatic foarte apreciat în arta culinara. Este presarat pe piine, precum si pe unele brinzeturi tari carora le transmite un parfum delicios, dar le faciliteaza mai ales digestia.

Arabii fac din el o pasta afrodisiaca amestecindu-l cu piper si miere.

E folosit la numeroase feluri de lichior.

CHIMIONUL

DENUMIREA LATINA: Carum carvi (familia umbeliferelor).

DESCRIERE

Chimionul este o planta bianuala, înalta de 30-100 cm; creste spontan, în general, pe pajistile montane.

Tijele sint drepte, cilindrice, puternic striate, ramificate, ramurile fiind lungi si etalate. Frunzele sint alterne, divizate în numeroase fisii înguste si ascutite. Florile sint foarte mici, albicioase, dispuse în forma de umbreluta. Fructele sint comprimate lateral, ovale si lunguiete.

PARTILE FOLOSITE

Fructele.

CULTIVARE, RECOLTARE

Chimionul înfloreste în al doilea an de la plantare, din mai pina în iunie.

Fructele sint culese aproape coapte în iulie-august. Se taie umbrelutele, se pun la uscat si se bat ca sa se separe semintele. Cu un miros foarte aromatic si placut, gustul chimionului este putin cam acid. Dupa distilare, turtele care contin 15 la suta ulei si 20 la suta proteine pot sa fie în hrana animalelor.

PROPRIETATI

Cunoscut din Antichitate pentru calitatile sale carminative, chimionul este un bun digestiv general. El faciliteaza si provoaca curgerea menstruatiei si activeaza secretia laptelui la femeile care alapteaza.

PREPARARE

Decoct slab de doua minute, urmat de infuzie de 10 minute (o lingurita la o cana).

INDICATII

O cana de infuzie dupa masa în cazuri de aerofagie, de indigestie si de spasme digestive, de fermentatii intestinale, de menstruatie dificila, de insuficienta a laptelui la femeile care alapteaza, de paraziti intestinali.

RETETE GURMAND

În tarile nordice, radacinile sint consumate la fel ca morcovii, iar frunzele tinere se pun în salata.

În Franta, semintele de chimion servesc drept condiment la supe, tocanite, varza acra. Unele brinzeturi tari sint presarate cu chimion.

În Ungaria si Germania, chimionul se adauga la produsele de patiserie, dar se foloseste mai ales la fabricarea lichiorului de Kummel.

UZ VETERINAR

Antispastic si digestiv. O lingurita de seminte sub forma de praf se poate da unui ciine de marime mijlocie (25 kg).

LICHIOR DE KUMMEL

30 g seminte de chimion

2 g seminte de anason

2 g flori de romanita

2 g seminte de coriandru

2 coji de lamiie

1 litru de rachiu.

Se pun plantele la macerat în alcool timp de o luna agitindu-se din cind în cind. Se strecoara si se adauga 200 g de zahar.

CIMBRU

DENUMIREA LATINA: Satureia hortensis (familia labiatelor).

DESCRIERE

Cimbrul este o planta anuala înalta de 10 pina la 30 de centimetri.

Tijele ramificate si difuze poarta frunze opuse, scurt petiolate, lancelate, moi, de un verde cenusiu mat. Florile, care apar din iulie pina în octombrie, sint mici, albe, punctate cu rosu, destul de mici si grupate cite doua sau trei la baza frunzelor din virf.

PARTILE FOLOSITE

Frunzele.

CULTIVARE, RECOLTARE

Specific regiunilor meridionale, necrescind la altitudine, cimbrul prefera locurile aride, stincoase si descoperite. Recoltarea se face în momentul înfloririi, în perioada în care parfumul e cel mai puternic. Se pune la uscat în pod sau la umbra, la o temperatura placuta.

Are gust cald si aromat, amintind putin de cel al lamiioarei. Atrage si albinele, care fac din el o miere delicioasa.

PROPRIETATI

Stomahic, stimulator, vermifug, expectorant, cimbrul este si antidiareic si antiputrid. I se atribuie proprietati afrodisiace.

PREPARARE

Infuzie 10 minute (o lingurita la o cana).

INDICATII

Folosit în cazuri de digestie dificila, de spasme si de fermentatii intestinale, diaree, colita, paraziti intestinali, astm, bronsita, cimbrul serveste la fel de bine si ca tonic general. O cana de infuzie dupa masa este de ajuns în multe cazuri.

RETETE GURMAND

Cimbrul se adauga la brinza de vaci, la salate, la tocanite, la vinatul fezandat. Functia sa antiputrida face din el planta aromata preferata a celor care sufera de colita.

Se mai foloseste, împreuna cu alte plante, la lichiorurile tonice si digestive.

Niciun comentariu: