joi, 16 septembrie 2010

Viata chiar incepe la 40 de ani, afirma un psiholog


Un psiholog israelian, dr. Carlo Strenger, afirma ca, in societatea occidentala, mult-mediatizata criza a varstei mijlocii nu mai exista, iar dupa 40 de ani oamenii sunt “liberi sa se bucure de viata”.

Pe masura ce oamenii traiesc mai mult si au un nivel de trai mai ridicat, ar trebui sa renuntam la stereotipul crizei ce marca, traditional, trecerea de la tinerete la "varsta mijlocie", pe la 40-45 de ani, considera psihologul.

Progresele realizate in ceea ce priveste ingrijirea sanatatii si educatia, precum si cresterea sperantei de viata au facut din acest stereotip ceva demodat.

Ar trebui sa vorbim, mai degraba de "tranzitia de la mijlocul vietii" decat de criza, crede dr. Strenger.

Pana la varsta de 30 de ani sau putin dupa aceea, cei mai multi occidentali sunt deja casatoriti, si-au cumparat o casa si si-au inceput cariera. Odata luate aceste decizii importante, oamenii au in fata lor cateva decenii bune in care sa se bucure de viata.

Desi nu suntem scutiti de greutatile vietii la nici o varsta, atunci cand suntem ceva mai "copti" suntem mult mai bine echipati pentru a le face fata: invatam din greselile trecutului si luam decizii mai bine gandite.

Iar ideea ca in tinerete aveam o libertate mai mare si posibilitati nelimitate e o iluzie; uitam ce mari erau presiunile sociale care ne modelau viata in tinerete.

Concluziile dr. Strenger contrazic, in parte, un studiu recent, efectuat pe cca. 1 milion de britanici, studiu care arata ca oamenii resimt, intr-adevar, o scadere brusca a "nivelului de fericire", in medie la varsta de 44 de ani; dar si " se invioreaza" dupa varsta de 50 de ani.

Sa fim oare victimele unei conceptii-cliseu - criza varstei mijlocii - prea mult vehiculate in societatea noastra? Dr. Strenger citeaza, drept incurajare, chiar cazul psihanalistului Elliott Jaques, cel care a lansat expresia "criza varstei de mijloc (sau criza de la mijlocul vietii) in 1965, cand avea 48 de ani. De la aceasta varsta si pana la 86 de ani, cand a murit (in 2003) Elliott Jaques s-a casatorit, a scris 12 carti, a lucrat in calitate de consultant pentru Biserica Angliei si pentru Armata SUA si a produs cateva dintre ele mai originale idei ale sale.

Sursa: Mail Online

Niciun comentariu: