vineri, 29 ianuarie 2010

Previziunile anunta un an 2010 dificil


Asa cum de ceva vreme se obisnuieste la fiecare inceput de an, astrologii au iesit si de aceasta data la rampa cu predictiile si asteptarile lor pentru ce ne va rezerva 2010. Conform declaratilor acestor cunoscatori ai stelelor, ne aflam in fata a 12 luni dificile.

Anul care tocmai a inceput va comporta o prabusire a regulilor stabilite si a "ordinii mondiale", nu numai la nivelul economiei globale, dar si in sistemele politice. Va afecta puterile statale la toate nivelurile, va aduce schimbari ale regimurilor politice, razboaie gata sa izbucneasca si serioase conflicte religioase.

Toate consecintele negative ale lui 2010 vor fi influentate de o dispunere a planetelor, a gigantilor Sistemului Solar. Configuratiile de pe cer dezvaluie o "criza de putere" sistematica ce va afecta toate structurile, va cauza o crestere a presiunii administrative si financiare si ii va apasa chiar si pe cei deja foarte saraci. Astfel va lua nastere un cerc vicios care va slabi integritatea sistemelor statale din toata lumea.

O alta configuratie celesta ar putea cauza miscari de mase, dezastre naturale si accidente antropice. Cele mai semnificative evenimente se vor intampla in Japonia - cutremure si incidente provocate in centralele nucleare - in China - cutremure si epidemii - si in Iran - cutremure si conflicte cu Israel si SUA.

Criza economica - somaj si faliment - va fi cel mai acuta in tarile Uniunii Europene, dar nici in Rusia lucrurile nu vor sta mai bine. 2010 va fi un an important in special pentru Coreea de Nord, China, Afghanistan, Italia si Germania.

SUA nu vor fi ferite de probleme. Vor avea de infruntat escaladarea crizei financiare si dezastre naturale dar si provocate de om. Razboiul din Iraq se va acutiza si el. Principalele evenimente mondiale din acest an vor avea loc in apropierea actiunii eclipselor solare din 15 ianuarie si 11 iulie.

Cu toate acestea, 2010 nu aduce numai vesti neplacute. Vor fi si perioade bune si se vor face progrese nu numai stiintifice dar si la nivelul constiintei umane. Va fi o perioada a trezirii, cand mastile si ochelarii de cal vor fi indepartati iar toate lucrurile tinute secrete pana acum vor deveni evidente. Se va dezvolta spiritul optimismului colectiv precum si cel al intreprinderii comune.

Sursa: Pravda

Niciun comentariu: